Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

protest_psd_impotriva_drogurilor

Tinerii social democraţi din municipiul  Botoşani au organizat, vineri 10 decembrie 2010, ora 15.00,  un protest în faţa unui magazin „Wed Shop” din municipiu, prin care s-a dorit  sensibilizarea autorităţilor locale, în vederea închiderii  punctelor comerciale care vând produse etnobotanice.
   Deşi protestul tinerilor a fost unul paşnic, chiar apreciat de opinia publică, echipaje ale poliţiei şi jandarmeriei au interzis desfăşurarea acestui protest, pe motiv că este unul neautorizat, legitimând tinerii în vederea aplicării de amenzi contravenţionale.
   În condiţiile în care poliţia culege tineri de pe stradă aflaţi într-o stare gravă datorită consumului de etnobotanice, credem că în acelaşi timp această instituţie poate susţine un protest paşnic împotriva distribuirii şi consumului de etnobotanice, chiar dacă nu a fost autorizat.
   Am făcut acest demers deoarece nu există nici o preocupare serioasă  din partea autorităţilor locale în acest sens, iar principalii consumatori de droguri sau produse etnobotanice sunt adolescenţi sau adulţii tineri. Conform specialiştilor consumul de etnobotanice este mai periculos decât cel de droguri, pentru că nu sunt cunoscute toate efectele asupra organismului uman pe care aceste produse îl pot avea şi  prin urmare, medicii nu ştiu ce tratamente pot aplica.
    De aceea tinerii social democraţi nu pot ramâne impasibil în fata acestei realităti. Campania noastră va fi una pe termen lung pntru că ce s-a întâmplat astăzi nu ne demobilizează din contră  ne propunem în continuare să constientizăm tinerii asupra efectelor traumatizante ale consumului de plante etnobotanice, deoarece lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât tinerii nu sunt informaţi despre consecinţele consumului unor astfel de produse.
   Noi milităm pentru stoparea acestui fenomen si facem un demers formal, legislativ pentru stoparea acestui flagel social. Sperăm ca autorităţile locale să ţină cont de acest protest şi săptămîna viitoare cînd vom depune proiectul de hotărîre  să fie adoptat şi în cel mai scurt timp să fie închise aceste magazine.
   Facem precizarea că mai multe primării din ţară au  decis interzicerea eliberarii de autorizatii pentru magazinele care vand produse etnobotanice, aceste municipalităţi dispunând, totodata, ca actele administrative eliberate in acest sens să-şi înceteze valabilitatea.
   Mai mult de atât Politia Comunitara, precum si lucratorii Serviciilor  din aceste primarii au sarcina sa controleze si sa urmareasca respectarea acestor dispozitii.
   De asemena in multe municipii din ţară sunt interzise, afisele, bannerele, autocolantele de reclama si alte asemenea, care prin continutul lor genereaza ideea de magazine „etnobotanice”. Nerespectarea acestor prevederi sancţionându-se cu amenzi foarte mari.
   Autorităţile  locale pot şi le cerem să se implice în acest proiect. Sperăm ca demersul nostru să fie auzit şi astfel tinerii să fie protejaţi.
   În România, foarte multi tineri consumã aceste plante etnobotanice, iar numãrul celor care au ajuns la spital în stare gravã este în continuã crestere. Din nefericire, s-au înregistrat deja si decese”,
România a ajuns pe locul patru în UE în ceea ce priveşte consumul de plante etnobotanice, în condiţiile în care în 2008 nici nu figura în acest clasament. Acest fenomen poate fi considerat o explozie deoarece sunt peste 400 de magazine care comercializează astfel de produse şi peste 500.000 de consumatori.
   Având în vedere faptul că bugetul României pe anul 2010 nu include nici un leu pentru activitatea de combatere a consumului şi traficului de droguri (România fiind singura ţară din UE care nu are nici un leu alocat pentru combaterea acestui fenomen) poate măcar în anul 2011 se vor include sume şi pentru această activitate. Guvernul vorbeşte despre politici în acest sens, dar în practică nu face nimic. (DorohoiNews.ro)




Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

protest_psd_impotriva_drogurilorprotest_psd_impotriva_drogurilor1
DorohoiNews.ro, 11-12-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro